Stiri

Cum ar fi însă, dacă după work from home, love from home, shop from home sau drink from home ai avea și varianta fix your car from home?

Hai să-ți explicăm!

Observi că în sfârșit vremea de afară a ajuns la un acord cu calendarul. Atâta soare și floare peste tot, că îți vine să lași baltă orice treabă și să stai așa, zâmbind în zare. E drept că încă ne luptăm cu pandemia asta blestemată, dar oricât te-ai motiva, munca pare acum ceva nedemn. Bine, unii dintre noi luptă mai puțin cu pandemia și mai mult cu măsurile luate de autorități, dar ce e sigur e că pe vremea asta nu prea îți vine să ieși din casă cu treabă.

Și taman acum te-ai gândit să faci puțină ordine în mașină și ai descoperit că portiera din dreapta spate e puțin zgâriată și înfundată. Și parcă nici motorul nu mai „toarce” cum o făcea acum câteva zile. Numai gândul că trebuie să te duci la un service și să aștepți acolo câteva ore printre scule și mecanici auto cu umor pe care numai ei îl înțeleg e suficient pentru a simți și mai tare miresmele de afară, ca să nu mai vorbim și de emoțiile legate de costul final al operațiunii.

Practic, în acest moment ești pus în fața unei probleme ce pare fără ieșire. De fapt, dacă ne gândim mai bine, se rezolvă doar cu ieșire. Din casă, pe străzile împânzite de șoferi agresivi sau uneori atât de blânzi că nu reușesc decât să încurce traficul și, dacă nu se întâmplă vreo minune, chiar și din minți. 🙂 Iar toate astea în cazul fericit în care mașina încă pornește și se poate deplasa pe roțile ei.

Cum ar fi însă, dacă după work from home, love from home, shop from home sau drink from home ai avea și varianta fix your car from home? Pentru că noi, la Car Management Services, fix asta îți oferim: tu stai acasă, noi preluăm mașina și ți-o aducem înapoi, sperăm pe același loc de parcare, numai bună de noi drumuri lungi și fără incidente. În plus, îți garantăm nu numai calitatea lucrărilor, ci și un preț care o să te facă să te enervezi că nu ai apelat mai din timp la noi.

Tot ce trebuie tu să faci este să ne dai un telefon la 0732 139 408 și cheia mașinii, de restul ne ocupăm noi. Economisești timp și bani, dar mai ales scapi de dialoguri inutile și zâmbete de complezență ca să nu se supere „băiatul” de la service și să te amâne cu reparația. Cu noi, totul este clar: costuri detaliate pe fiecare componentă, termen de execuție cu precizie la minut și orice altă informație solicitată explicată în așa fel încât să nu existe întrebări suplimentare. 😉

În plus, dacă vrei ca relația noastră să treacă la nivelul următor, avem pentru tine o întreagă suită de servicii la doar câteva clicuri distanță:

  • cele mai bune oferte când reînnoiești documentele și echipamentele obligatorii;
  • rapiditate în accesarea documentelor autovehiculului în format electronic;
  • rapoarte detaliate și un cost control eficient al mașinii pentru o bugetare corectă;
  • transparență totală asupra oricărui aspect (prețuri reale și corecte, atât la piese de schimb cât și la manoperă, plus diverse oferte promoționale);
  • timp mai mult pentru tine, zile de concediu în plus pentru călătorii cu mașina în siguranță.

Suntem extrem de flexibili în fața clienților noștri și de neclintit când vine vorba de interesele lor. Ne vom ocupa pentru tine de: verificare și reînnoire a documentelor obligatorii, operațiuni de întreținere, gestiune a daunelor și a reparațiilor, înmatriculare sau radiere sau orice alt lucru legat de mașina ta.

Ia uite, chiar acum a sunat telefonul, dar era alt client, nu tu. Terminăm discuția cu el și apoi vom prelua și apelul tău. Iar dacă ești mai timid sau timpul nu-ți permite o conversație telefonică, ne poți și scrie la [email protected] sau direct pe pagina noastra de facebook.

Suntem Car Management Services, mereu gata de treabă.